Nutritia si gripa

In fiecare an suntem bombardati cu informatii, evenimente si intamplari care pe unii ii sperie sau ii lasa indiferenti, iar pe altii ii imbolnavesc la propriu…de gripa! Virusurile zburda prin aer, iar lupta cu organismul nostru se face la baioneta. In fapt, boala, de orice fel, este semnul ca virusul sau bacteria au invins imunitatea organismului. Avem celule care se ocupa cu acest lucru, sa ne apere de boli. Imunitatea variaza cu temperatura, iar absenta anotimpurilor de trecere, cum sunt primavara si toamna, predispune corpul uman la diferite afectiuni. Avem nevoie de aproximativ 3 saptamani pentru a ne adapta la o diferenta de temperatura de 4 grade!

Eu am slabit acum 10 ani, 104 kg in 8 luni, si de atunci n-am mai luat nici un gram. In toti acesti 10 ani nu m-am imbolnavit, chiar daca am intrat in contact cu persoane care experimentau raceli, gripa sau alte patologii de sezon.

De aceea, vreau sa va impartasesc cateva lucruri care fac parte din stilul meu de viata si care ma fac sa fiu si sa raman sanatos:

1.Niciodata nu ma “infofolesc”

Oricat de rece este afara, nu ma imbrac foarte gros. Aproximativ 30% din energie o folosim pentru termoreglare, iar musculatura functioneaza ca o sursa de energie. Sigur, acest lucru nu inseamna ca dardai de frig, ci ma imbrac in functie de temperatura exterioara, incercand sa ma adaptez eu.

2.Merg pe jos sau cu bicicleta

In cea mai mare parte a timpului merg pe jos sau cu bicicleta, petrecand zilnic cat mai mult timp in aer liber. Indiferent de vreme, contactul cu mediul exterior este important pentru termoreglare. Suntem obisnuiti sa traim in mediul controlat din casa, masina, de la job sau din mall.

3.Dorm sapte ore

Somnul este fundamental pentru starea noastra de sanatate, iar lipsa acestuia sau somnul neodihnitor, pot fi cauze ale imbolnavirilor de tot felul. Chiar si greutatea este afectata de lipsa somnului sau de un somn neodihnitor. In mod normal ar trebui sa ne culcam la 10 si sa avem 7-8 ore de somn odihnitor. Desi nu-mi iese de fiecare data, cel putin de 3-4 ori pe saptamana incerc sa ma culc cel tarziu la 11 si ma trezesc la 7 dimineata.

4.Beau in fiecare dimineata apa cu lamaie

In fiecare dimineata, pe stomacul gol, beau un fresh din lamaie cu putina apa la temperatura camerei. In perioadele de intersezon, adica primavara si toamna, suplimentez si cu vitamina C din “pilula”. Astfel, in fiecare zi aduc un aport de minim 1 g de Vitamina C, aceasta nefiind sintetizata de corpul uman, dar participand la multiple procese biologice fundamentale.

5.Fac miscare zilnic

Indiferent de vreme sau de cat sunt de ocupat, fac miscare! Si acest lucru nu inseamna sala, ci o viata in permanenta miscare. Minim 30 min/zi, miscare functionala, adica incalzire, cardio, stretching, 1-2 grupe musculare. Este important ca miscarea sa fie adaptata varstei, sexului, conditiei fizice, sa fie constanta si nu neaparat de lunga durata.

6.Consum zilnic legume de culoare verde si lapte fermentat

Gustarile mele sunt reprezentate preponderant de lactate fermentate cu o grasime controlata de maxim 2%. Fie ca vorbim despre chefir, sana, iaurt sau lapte batut, fie ca vorbim de branza de vaci, ricotta sau perlute, nu exista zi sa nu consum. Aceste produse sunt bogate in probiotice, care favorizeaza o buna digestie si implicit imunitatea, fiind si bogate in protein si calciu. Legumele de culoare verde sunt bogate in antioxidanti, fibre si sarace in carbohidrati, ambele reprezentand beneficii pentru a “lupta” cu virusurile. Aceste legume sunt consumate ori sub forma de salate, neprelucrate prin foc, sau sub forma de supe ori mancaruri gatite conform principiilor metodei mele, #MetodaDrBalanica.

7.Mancarea o consum cruda, prelucrata la abur, cuptor sau gratar

Niciodata nu prajesc mancarea, nu gatesc cu rantasuri sau grasime, mananc cat mai curat, distingand ce consum in farfurie. Nu combin foarte multe tipuri de alimente, mananc simplu, de cele mai multe ori mancarea sofisticata este mai mult gust si placere si mai putin nutrient. Suntem robii gusturilor, iar schimbarea este dificila, obisnuinta si mediul nu sunt in favoarea noastra. Traim intr un mediu obezogen si care favorizeza kilogramele in plus si mai putin sanatatea. Modul de prelucrare al alimentelor conteaza, pentru ca poate sa reduca sau sa mentina nivelul nutrientilor din acel fel de mancare.

8.Niciodata nu mananc dupa ora 20:00

Metabolismul individual se adapteaza fusului orar, mediului in care traim si chiar locurilor. Sistemul digestiv are nevoie de 2 ore pentru a metaboliza ceea ce am consumat la cina si pentru a avea un somn odihnitor. Tocmai de aceea, ora ultimei mese trebuie sa fie maxim 20:00, dar sunt si perioade in an cand mananc ultima masa chiar la ora 18:00. Astfel, prin ora ultimei mese si combinatiile alimentare, obtin o buna digestibilitate, stare de bine, digestie optima, absorbie maxima a nutrientilor, somn odihnitor.

9.Nu combin proteinele animale

Niciodata nu combin carnea si produsele din carne cu oul si cu lactatele. Acest lucru ma ajuta sa diger mai bine nutrientii. Utilizarea optima a organelor interne duce la buna functionare a acestora. Albusul este standard proteic, iar produsele din zer cum ar fi iaurtul sau branza slaba, o buna sursa de probiotice, calciu si proteine. Carnea alba este mai satioasa decat albusul sau lactatele fermentate si este bine sa o consumam aprope zilnic. Prefer pestele, gaina de tara si curcanul!

10.Tin post, tip “intermitent fasting”

Stramosii nostri tineau post, cel religios. Si noi ne chinuim sa tinem, uitand ca scopul postului este unul de “curatare”, mai mult spiritual si mai putin cu scopul de a restrictiona alimentar. Stiinta ne ajuta si ne da si alte variante de post, cum ar fi fastingul. Acesta inseamna post alimentar pentru 16 ore, inclusiv postul nocturn, scopul fiind “arderea”grasimii de pe organele interne si “reimprospatarea”celulara la nivelul tractului digestiv. Corpul uman este construit pentru deprivare si nu pentru imbuibare, iar noi facem exact ce nu ar trebui sa facem. Va sugerez sa tineti post, fiecare asa cum poate, dar avand un scop realizabil si sanatos. Daca ne unflam cu soia, covrigi si zacusca, nu reusim, ideea de post este sanatatea, spiritualitatea si abtinerea.

O dieta potrivita si un stil de viata sanatos vor ajuta la mentinerea functionarii normale ale sistemului imunitar si, prin urmare, va vor ajuta sa nu va imbolnaviti. Este important sa retineti ca, orice schimbari, chiar si cele mai mici, pot avea beneficii asupra sanatatii. Nu trebuie, si nici nu este recomandat, sa incercati schimbari drastice care sa nu poata fi sustinute in timp.

Dr. FIB si Echipa Delimarche

LUNI-VINERI

Restaurant Delimarche

Mic dejun: 8:30-10:00
Pranz: 11:00 – 14:30
Urban Wok: 11:00 – 14:30
Pizza: 11:00 – 14:30

Cafe Deux

07:00 - 17:00

Bdl. Preciziei nr. 3G

mirela.goata@deligroup.ro

0747.039.254


 Delimarche © 2024. All Rights Reserved.